sâmbătă, 13 martie 2010

Informare-13.03.2010
Si astazi,urmarind indeplinirea obiectivelor ce ni le-am propus, am continuat seria intalnirilor cu parlamentarii sibieni care, in mod firesc, ne reprezinta si pe noi in Parlamentul Romaniei.
Am prezentat in cadrul intalnirii cu domnul Ioan Cindrea-deputat PSD, pozitia SCMD fata de actele normative intrate in vigoare si proiectele de acte normative depuse la Parlamentul Romaniei care, ignorand prevederile Constitutiei Romaniei,principiile de drept si chiar normele bunului simt, aduc grave prejudicii drepturilor noastre legal dobandite.
Am subliniat faptul ca , din moment ce serviciul militar(in Armata, structurile militare ale M. A.I., S.R.I., S.I.E., S.P.P. etc) precum si serviciul politistilor impun restrangerea exercitiului unor drepturi, munca nenormata, asumarea unor riscuri, angajamentul de sacrificiu al vietii pentru apararea tarii, a ordinii si sigurantei publice etc drepturile ce se acorda acestor categorii socio-profesionale NU sunt privilegii! S-ar putea vorbi de privilegii daca si numai daca am avea aceleasi drepturi si obligatii ca toti ceilalti cetateni ai tarii.Ori noi putem exercita mai putine drepturi si avem mai multe obligatii.
Domnul deputat Ioan Cindrea a fost de acord cu cele expuse, aratand ca este o diversiune si denumirea de"speciale" ce se alatura pensiilor noastre, diversiune care are ca tinta crearea de frustrari la celelalte categorii sociale si''descarcarea"acestor frustrari in animozitati fata de militari,politisti, magistrati etc Pensiile noastre sunt de fapt pensii ocupationale,nu speciale.
Am convenit ca si denumirea de "lege speciala"este deturnata de la sensul ei juridic (norma speciala =norma care deroga de la norma generala), atribuindu-i-se sensul de de "privilegiata", imorala.
Am inmanat domnului deputat Ioan Cindrea un documentar privind pensiile militarilor si ale politistilor in unele state membre UE si NATO.
Domnul deputat Ioan Cindrea ne-a asigurat de sprijinul domniei sale atat in cadrul comisiei parlamentare din care face parte cat si in plenul Camerei Deputatilor.
Deasemenea, joi 12.03. 2010 , dl col(r)Borcan Constantin, in baza mandatului incredintat, a avut o intalnire cu domnul senator PDL Ion Ariton ,ocazie cu care a prezentat aceeasi problematica, solicitand totdodata o intalnire a parlamentarului PDL cu membrii Filialei noastre. S-a obtinut acordul de principiu, urmand ca pana joia urmatoare dl col.(r)Borcan sa tina legatura cu domnul senator Ariton pentru stabilirea detaliilor necesare.
Presedintele Filialei Sibiu aSCMD
col(r) Tudosie Stefan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu